Initial, articolul se intitula „Cele mai importante elemente in achizitia unui pian digital”. Dar cum un titlul poate induce usor in eroare, ducand cu gandul la o numerotare in ordine a celor mai importante aspecte, si cum pentru fiecare prioritar poate fi altceva, titlul a fost modificat, deoarece nu se poate face o clasificare a acestor piane digitale, intro ordine anume, a aspectelor cu adevarat importante in achizitia unui pian digital. Drept pentru care, mai jos sunt identificate, enumerate si argumentate aspectele cu adevarat importante in achizitia unui pian digital, fara a fi puse intro anumita ordine, pe care oricine ar trebui sa le stie si sa le ia in calcul atunci cand achizitioneaza un pian digital.
Articolul nu se adreseaza neaparat celor care sunt deja familiarizati cu termenii tehnici sau au deja experienta in acest domeniu, desi le poate fi util si lor. Se adreseaza celor care vor sa isi cumpere un pian digital, si cauta informatii care sa ii ajute.
In foarte multe situatii am intalnit oameni indecisi sau pur si simplu tematori in alegerea unui pian digital digital. Au fost si cazuri in care unii dintre ei au renuntat, refuzand sa continue sa se informeze sau nefiind ajutati de nimeni. Aceste situatii nu ii afecteaza doar pe ei, pe cei care cumpara, cei care fac alegerea gresita, ci si pe copiii lor (sau pe cei carora le este destinat pianul digital), care se vor „bucura” de rezultatul gresit al unei achizitii neinspirate, nu vor avea un instrument bun pe care sa repete, in consecinta performantele vor astepta sa apara, iar sansele ca acestia sa renunte la studiul pianului vor creste. Parintii, sau cei care au investit in pian, vor recupera greu sau deloc pierderile financiare.
Piata nu este matura, sunt doar cativa comercianti specializati in vanzarea de piane digitale, si ori fac o politica exclusivista, pentru un anume brand, ori nu au personal calificat, cu experienta in domeniu. Nu oricine vinde intrun magazin camasi sau p antofi sport, are un aspect placut, un limbaj si o atitudine corespunzatoare (utopic vorbind, de obicei ambele lipsesc cu desavarsire) poate sa vanda si piane digitale daca i se iveste ocazia, doar pentru ca este „cool” sa lucrezi intrun magazin de instrumente muzicale sau pentru ca salariul este atractiv. Dar din pacate, daca individul in cauza reuseste sa cante cateva note muzicale, fara prea multe dezacorduri, va fi angajat si va prezenta piane digitale unor persoane care stiu la fel de mult, sau poate mai mult in unele cazuri, decat el.
Un alt factor ce poate influenta alegerea gresita a instrumentului este lipsa de conectare la ceea ce este nou in domeniu a profesorului de muzica – aici sunt 2 aspecte, ambele ale aceluiasi factor. Primul ar fi ca in ultima perioada profesorii de muzica nou aparuti sunt adolescenti care au terminat o facultate de muzica unde examenele sunt de tip grila, poate in facultate nu s-au intalnit niciodata cu o orchestra, nu au participat la vreun concurs, nu au cantat in nici un grup, sau au absolvit doar un modul pedagogic pentru care nu au fost nevoiti sa cante la vreun instrument. Acestia sunt angajati rapid in cluburile / scolile de muzica si sunt platiti la numarul de ore lucrate. Aici intervine normarea, ce nu va aduce niciodata performanta. Cel de al 2-lea aspect al aceluiasi factor este reversul: profesorul de pian trecut de o varsta, care a studiat numai pian clasic o viata intreaga, si care este total neconectat la tehnologia actuala. Am vazut multi profesori de pian care atunci cand au ajuns in magazin, au ales pianul digital pentru elev lipsindu-le orice criteriu de selectie. Au spus „Da, acesta este potrivit” pentru un pian cu cel mai prost rating de pe piata, au ales dupa aspect, finisajul negru, rosewood, alb le-a dictat raspunsul. Au ales dupa pret, respectiv cel mai mic pret, cel mai ieftin pian, cea mai proasta calitate, ca sa nu afecteze bugetul parintilor, iar acestia sa ramana cu bani si pentru meditatii. Sunt profesorii de muzica care nu au deschis niciodata un calculator, nu au adresa de e-mail, sunt speriati de tehnologie sau ignora cu desavarsire subiectul, dar continua sa faca recomandari fara a tine cont de progres. Lipsa mijloacelor de informare cunoscute varstei lor si in mod obisnuit accesate de catre acesti profesori depasiti de partea tehnica, cum ar fi revistele de specialitate si articolele din ziare, precum si inactivitatea artistica creeaza obstacole tot mai greu de depasit, ale caror rezultate se oglindesc apoi in lipsa de perform anta a elevilor pe care ii pregatesc. Experienta acestora poate fi valoroasa doar atunci cand sunt solicitati in alegerea unui pian clasic, dar si aici exista riscuri.
Am vazut pianisti care au concertat pe diverse scene si care acum sustin ore de muzica acasa sau in scoli, pe pianine sau piane dezacordate (acordajul unui pian clasic este foarte migalos si nu este deloc ieftin, aviz celor care se gandesc ca dau un ban, dar scapa de alte eventuale cheltuieli); de cele mai multe ori par a nu fi deranjati, se ghideaza dupa principiul total gresit ,”sa treaca ora, sa imi iau salariul si sa imi platesc datoriile”.
Si ce face copilul care vrea sa invete muzica? Si ce face parintele care plateste orele de muzica, in speta pian, si asteapta performanta? Nu oricine isi poate permite sa cumpere un pian digital bun, pe care copilul sa studieze acasa, asa ca situatii de acest gen se regasesc in multe scoli de muzica.
Printre aspectele, cel putin notabile, daca nu foarte importante, pe care trebuie sa le ia in considerare orice potential cumparator de pian digital sunt: sensibilitatea la atingerea clapei (cum si cat de repede raspunde la atingere), numarul de clape care este folosit in mod obisnuit, polifonia – cu cat mai mult, cu atat mai bine, apoi trebuie stiut daca se doresc (sau daca sunt utile) nenumarate sunete sau doar sunetul de pian. Evident, dimensiunea si greutatea sunt aspecte deloc de neglijat, care trebuie luate in calcul, mai ales daca posesorul pianului se muta des. Pretul este iarasi un aspect care nu poate fi evitat; aici din pacate, ieftin nu inseamna intotdeauna si bun, cel putin de la un anumit nivel de pregatire in sus. Si nu in ultimul rand, reputatia si recunoasterea pe plan international a fabricantului, iata un aspect care nu trebuie sa fie decisiv, dar asupra caruia este bine ca fiecare sa se informeze cat mai temeinic.
Am scris acest articol pentru a incerca sa limpezesc un pic lucrurile cu privire la achizitia unui pian digital, cu speranta ca va fi de folos tuturor celor care vor sa achizitioneze un pian digital, si cu precadere, celor care se vor pregati si vor exersa multe ore in fata acestui tip de instrument. Sper mai ales ca multe manute si urechi mititele sa fie ajutate prin aceste informatii, astfel incat sa se apropie de muzica, sa invete sa o interpreteze corect, sa o apecieze si sa o iubeasca, pentru ca in timp exemple ca cele de mai sus sa ramana doar in amintire.
17-08-2014
Ion Stanciu