Instrumente de suflat

Instrumente de suflat

Blokflote

Recorderul este o familie de instrumente muzicale de vânt, din lemn; face parte din grupul cunoscut sub numele de flute interne pentru conducte - flute cu mufă de fluier, cunoscute și sub numele de flute fluture. Un blockflote poate fi deosebit de alte flauturi de conducte prin prezența unui orificiu pentru degetul mare pentru mâna superioară și șapte orificii pentru degete: trei pentru partea superioară și patru pentru partea inferioară. Este cel mai proeminent flaut de conductă din tradiția clasică occidentală.

Clarinetul 

Clarinetul este un instrument muzical de suflat, fabricat din lemn, cu ancie simplă și corp cilindric. Există o familie numeroasă a clarinetelor, însă termenul se referă de regulă la clarinetul sopran, acordat în si. Interpretul la clarinet se numește clarinetist. Clarinetul a fost inventat în jurul anului 1690 în Germania. Instrumentul are un ambitus larg, de peste trei octave și este prezent cel mai adesea ca instrument transpozitoriu (acordat în altă tonalitate decât do). Ancia instrumentului este pusă în vibrație de buza inferioară a interpretului. Primele clarinete aveau un sunet de slabă calitate, drept pentru care instrumentului i s-a adăugat în secolul al XVIII-lea un sistem rudimentar de clape, al cărui neajuns era închiderea incompletă a găurilor, ceea ce afecta puritatea sunetului. La începutul secolului al XIX-lea, rusul Iwan Müller a conceput un sistem de clape cu închidere completă, ceea ce a permis în scurt timp extinderea spectaculoasă a întinderii noilor instrumente. Sistemul folosit astăzi este meritul lui Hyacinth Klosé și a fost definitivat în 1839.

Corn francez

Cornul francez este un instrument muzical din grupul suflătorilor de alamă. Un corn fără valve este denumit corn de vânătoare sau „corn natural”. Valvele care izolează diferite secțiuni au fost inventate la începutul secolului XIX. Ele pot fi rotative sau cu piston. Cornul francez este al treilea dintre instrumentele de alamǎ care ajunge la cele mai înalte sunete, fiind depășit de cornet și trompetă. Acesta este transpus fie în Fa, fie în Si bemol, deși existǎ și cornuri care pot trece de la o tonalilate la alta, folosind o valvă de la degetul mare care schimbă lungimea cornului și grifura e modificatǎ pentru a se proporționa cu acesta, datoritǎ sistemului de construcție (corn dublu).

Cornet

Cornetul este un instrument muzical din grupul suflătorilor de alamă. În secolul al XIX-lea, acest instrument a primit valve de piston, pe care le are și în prezent. Cornetul a fost inventat prin adăugarea de valve la cornul poștal în 1814. Cornetul este în tonalitate de Si bemol, ca și trompeta. 

Flaut 

Flautul denumește o familie de instrumente muzicale de suflat. Este cel mai vechi instrument muzical. Înălțimea sunetelor produse de flaut este variată prin astuparea și eliberarea găurilor (la flautul tradițional) ori închiderea și deschiderea clapelor sale (la flautul traversier modern și parțial la flautele drepte moderne).

Kazoo 

Este un instrument muzical provenit de pe continentul America de Nord. Axcest instrument adauga un  "bazait" timbrat vocii solistului, cand acesta sufla in kazoo. Este un tip de mirliton (acesta facand parte din famila membranofoanelor), o clasa de instrumente care modifica vocea cantaretului prin vibratie. Instrumente similare  sunt folosite in Africa de sute de ani, de obicei in scopuri ceremoniale.

Dramba (numita uneori drâng)

Drâmba este un instrument muzical idiofon în formă de potcoavă, prevăzut cu o lamă care se ciupește cu degetul în timp ce potcoava se ține în gură. Instrumentul este de obicei din oțel, dar există și drâmbe din bambus, de exemplu. Cu toate că instrumentul apare în mai multe culturi, nu este foarte clar de unde provine. Cele mai vechi dovezi istorice sunt niște desene chinezești din secolul al IV-lea î.H. Se pare că si grecii antici îl cunoșteau. În Europa cele mai vechi drâmbe au fost găsite lângă Rouen, Franța, în 1868. Se pare că datează din epoca galo-romană (sec. V-VII. d. H.).

Muzicuta

Muzicuța este un instrument muzical mic, de suflat, numit și armonică de gură. Este prevăzuta cu canale prin care este dirijat aerul suflat; la trecerea curentului de aer, fișele (lamele) metalice vibrează, producând astfel diferite tonuri muzicale.

Saxofon

Saxofonul este un instrument muzical de suflat. Instrumentul a fost inventat de Adolphe Sax, în anul 1840. El a inclus în denumirea instrumentului și numele său, ca inventator al acestuia. Intenția sa a fost să îmbunătățească clarinetul bass, dar a sfârșit prin a inventa un instrument nou. Brevetul a fost obținut în Franța, pe data de 28 iunie 1846. Saxofonul aparține familiei instrumentelor de suflat din lemn pentru că necesită aceeași tehnică de folosire ca si fagotul, clarinetul, oboiul, și nu face parte din instrumentele de suflat de alamă așa cum este materialul din care este confecționat în întregime exceptând lama care produce sunetul. A fost proiectat pentru a fi folosit în muzica simfonică, dar în mare parte a fost ignorat de compozitori, primele succese avându-le în muzica militară. Apariția Jazzului a însemnat o creștere foarte mare a prestigiului saxofonului, oferind o varietate de sunete numai bună și dorită căreia în acest gen de muzică a dobândit un prestigiu destul de mare. Există șase feluri de saxofon, reprezentând timbrele vocii umane, sopran, alto, tenor, bariton și bass: Saxofon sopran, Saxofon alto, Saxofon tenor, Saxofon bariton, Saxofon bass  si Saxofon contrabas. Cel mai folosit este saxofonul tenor urmat de soprano și bariton. De obicei acesta din urma este folosit pentru învățare și pentru copii, cărora le-ar fi mult mai greu să se descurce cu unul mai mare cum e saxofonul tenor, dar și pentru că este mai ieftin decât celelalte. De regulă, saxofonul alto este folosit în special în compozițiile clasice în vreme ce saxofonul tenor este folosit mai mult în muzica jazz.

Trombon

Trombonul (pl. tromboane când este vorba de instrumentul în sine) este un instrument muzical din alamă. De-a lungul timpului, instrumentul s-a schimbat mult mai puțin decât alte alămuri (trompeta, cornul), existența culisei constituind un avantaj față de acestea până la începutul secolului XIX, deoarece permitea emiterea mai multor serii de armonice unde trompeta și cornul (la acea vreme „naturale”, deci lipsite de valve sau pistoane) nu aveau la dispoziție decât una singură. Trombonul apare după 1400 și este răspândit în Renaștere și Baroc sub denumirea de sacbut. Sunetul este produs când buzele instrumentistului (formând ambușura) vibrează printr-o tehnică specifică, punând coloana de aer din instrument, la rândul ei, în vibrație. Ambușura permite de regulă emisia unei singure armonice superioare din seria dată de acordajul instrumentului și de poziția în care se cântă; tensiunea aplicată de instrumentist asupra buzelor crește pentru sunete mai înalte și scade în sens opus. Față de alte alămuri, trombonul își modifică poziția (pentru accesarea altor serii de armonice) nu prin pistoane sau valve, ci printr-o culisă telescopică. Este posibilă alunecarea între poziții, ceea ce permite instrumentului glissandi între anumite înălțimi.

Trompeta

Trompeta este un instrument muzical de suflat alcătuit dintr-un tub de alamă îndoit de două ori care se termină la un capăt cu o deschizătură în formă de pâlnie. Trompeta este cel mai vechi instrument muzical datând de la 1500 î.Hr. Încă din secolul al XV-lea au fost construite în principal din alamă, de obicei, îndoite de două ori într-o formă alungită, rotunjită.  Trompeta de metal este cunoscută din Egiptul Antic, acum aproximativ 4000 de ani. Cele mai vechi exemplare care există sunt cele două trompete descoperite în mormântul faraonului Tutankhamon. Aceste trompete străvechi se deosebeau cu mult de trompetele din ziua de azi. Cuvântul românesc "trompeta" derivă dintr-un cuvânt vechi frantuzesc "trompe" care se referă la trompa unui elefant. Trompetele primitive se asemănau într-adevar cu o trompă de elefant. Dramaturgul grec Eschil (525-456 î.e.n.) a definit sunetul trompetei drept "penetrant". Folosirea acesteia se limita la război, ocazii festive sau funerarii, întreceri sportive si alte evenimente publice. Deși in Israel trompetele erau folosite pentru semnale militare, acestea asigurau și muzica la templu. Pentru a produce din argint aceste instrumente de înaltă calitate erau folosiți meșteșugari iscusiti. În templu, trompeții cântau la unison. Pentru a imbogați gama de tonuri a trompetei trebuiau modificate forma si lungimea ei. Pentru început i s-a dat o lungime mai mare, considerând că acest lucru ii va crește repertoriul de note. O trompetă medievală, numită "Busine" masura, pe cat se poate de ciudat, 1.80m. De aceea, pentru o mânuire cat mai ușoară, în secolul XIV i s-a dat forma de S. Un secol mai tarziu i s-a adăugat o buclă alungită cu trei ramificații paralele. Noua trompetă putea produce mai multe sunete însa numai în registrul acut. În cele din urmă, trompetei i s-au adăugat tuburi suplimentare de schimb. Tuburile au coborât tonalitatea trompetei de la nota fa la si bemol. Cam pe la 1760, un muzician rus pe nume Kolbel, a făcut o descoperire revoluționara. El a plasat un orificiu in apropierea pavilionului trompetei si l-a acoperit cu o clapă căptușită cu un material moale, cu rol de dop.  Acționarea acestei clape avea ca efect urcarea fiecărei note cu un semiton. In 1801 un trompetist din Viena, pe nume Anton Weindinger a îmbunatațit proiectul lui Kolbel, producând o trompetă cu 5 clape. Exista, in sfarsit, o trompetă care producea toate notele gamei, fără să fie greu de cântat la ea. In 1815 Heinrich  Stoelzel a obținut brevetul pentru o inventie care îi aplica trompetei ventile sau pistoane. Deșii cu multe imperfecțiuni, invenția a rezistat până în zilele noastre, perfecționându-se treptat. Forma actuală este de trompetă cu trei pistoane sau clape, de obicei în si bemol.

Tuba 

Tuba este un instrument muzical de suflat, din alamă, cu registru grav, format dintr-un pavilion larg, un tub răsucit și un mecanism de pistoane. Este lungă de 1 m. Produce sunetele cele mai joase dintre toate instrumentele de alamă ale orchestrei simfonice. La acest instrument sunetele se emit prin vibrația buzelor, preluate de un obiect care se numește muștiuc, ce se introduce prin țeava principala a tubei. Tuba este întâlnită deseori în fanfare, în orchestră simfonică sau în ansambluri camerale formate din instrumente de alamă pana la 10 instrumentisti.